None
RO
Elon Musk va lansa Grokipedia, un rival al enciclopediei online Wikipedia
['Cătălin Lupășteanu']
Stiripesurse.ro - Cele mai noi știri din România
Elon Musk a declarat marţi că dezvoltă un "rival" pentru Wikipedia prin intermediul startup-ului său de inteligenţă artificială xAI, anunţând planuri privind o platformă online denumită "Grokipedia", informează DPA, potrivit Agerpres.
Elon Musk, proprietarul reţelei de socializare X, a declarat că noul serviciu va reprezenta "o îmbunătăţire semnificativă" faţă de enciclopedia online consacrată, ale cărei articole sunt create şi editate de voluntari.
Miliardarul de origine sud-africană acuză de mult timp Wikipedia de partizanat politic, susţinând că renumita enciclopedie online reflectă mai mult opiniile de stânga.
În schimb, Elon Musk şi-a aliniat din ce în ce mai mult opiniile cu poziţiile partidelor de dreapta.
Numele "Grokipedia" al viitoarei platforme online provine de la chatbotul Grok al companiei xAI, pe care Elon Musk l-a descris ca fiind "un căutător maximal al adevărului".