Experții despre Ocean, în ”Declarația privind climatul investițional din România pentru anul 2025”, critică în termeni duri modul în care este deschisă România pentru investițiile străine. În speță, aceștia vorbesc despre problemele din justiție și lipsa de transparență în adoptarea legilor în țara noastră. O atenție deosebită este acordată legislației și modului în care funcționează instanțele judecătorești din România. Companiile străine implicate în comerț sau investiții în România își exprimă adesea îngrijorarea cu privire la lipsa de expertiză a instanțelor române în materie comercială. Incoerența și lipsa de previzibilitate în jurisprudența instanțelor sau în interpretarea legilor rămân o preocupare majoră pentru investitorii străini și interni, precum și pentru întreaga societate.