Șase centre sociale din localitățile Blaj, Bonțida, Buziaș, Câmpia Turzii, Dezmir și București vor primi sprijin financiar, consultanță strategică și know-how pentru dezvoltarea unor intervenții educaționale sustenabile, cu impact real în comunitate. Inițiativa urmărește consolidarea legăturilor dintre generații și valorificarea experienței seniorilor în sprijinul copiilor din medii vulnerabile, printr-un portofoliu coerent de activități educaționale și de socializare, adaptate nevoilor locale. Totodată, componenta de consultanță și mentorat oferită organizațiilor locale susține profesionalizarea echipelor, creșterea vizibilității serviciilor sociale și mobilizarea resurselor din comunitate, în linie cu o viziune modernă și responsabilă asupra dezvoltării sociale. Prin această investiție, Fundația Regală, cu ajutorul susținătorilor, continuă să construiască parteneriate solide și să sprijine modele funcționale de educație intergenerațională, care valorifică tradiția, experiența și inovația în beneficiul întregii comunități. ***Despre Fundația Regală Margareta a RomânieiFundația Regală Margareta a României este una din organizațiile neguvernamentale de elită din România, care contribuie la dezvoltarea societății civile prin programe sociale și educaționale.