Aproape 52% din angajaţii generației Z preferă munca la birou și colaborarea faţă în faţă cu managerii şi colegii, în locul întâlnirilor online, conform unui sondaj al Genesis Property, dezvoltator şi operator de clădiri de birouri. Aproximativ 55% din ei consideră că pauzele şi discuţiile personale cu colegii apropiaţi sunt activităţile cele mai plăcute atunci când vin la birou, în afara jobului. În cazul angajaţilor Gen Z, 8 din 10 spun că aceste pauze, discuţii şi ieşiri la masă cu colegii îi ajută cel mai mult să se conecteze. În acelaşi timp, se remarcă şi un interes semnificativ mai mare pentru activităţile de recreere şi socializare la birou faţă de alte generaţii. Sondajul, realizat de Genesis Property, a analizat modul în care se desfăşoară viaţa la birou în actualul context socio-economic şi cum este perceput rolul biroului de către angajaţi.