În cazul liceului, numărul maxim de elevi dintr-o clasă a crescut de la 26 la 34, iar la gimnaziu de la 26 la cel mult 32. „Am cerut părerea colegilor noștri vizavi de posibilitatea declanșării grevei generale, ținând cont de faptul că nu s-au abrogat acele măsuri asumate pe legea 141. Au fost trei opțiuni: grevă generală în perioada simulărilor Evaluărilor Naționale și a BAC-ului; grevă generală în perioada examenelor naționale sau grevă generală în ambele perioade: și când au loc simulările, și când au loc efectiv examenele”, a mai explicat Marius Nistor, joi, 29 ianuarie. Potrivit acestuia, cadrele didactice au optat pentru grevă atât în perioada simulărilor, cât și în perioada examenelor. „Există această posibilitate, ca în perioada simulărilor examenelor naționale să intrăm în grevă, dacă majoritatea colegilor vor fi de acord cu așa ceva.