Dintre aceștia, pe sensul de intrare în România, au fost efectuate formalitățile de intrare în țară pentru 23.653 persoane și 5.335 mijloace de transport. La un an de la eliminarea, la 1 ianuarie 2025, a controlului de frontieră la granițele interne ale României cu Ungaria și Bulgaria, deplasarea în Spațiul Schengen se realizează fără oprirea la cabinele Poliției de Frontieră, cu menținerea posibilității efectuării unor controale aleatorii și nesistematice de către polițiștii de frontieră și lucrători ai structurilor de ordine și siguranță publică, în zona de competență de până la 30 km de la frontieră, pentru verificări și prevenirea faptelor ilegale. În situațiile în care au fost abateri de la normele legale, în ultimele 24 de ore, în zonele de competență – punctele de trecere, dar și la ‘frontiera verde’ – polițiștii de frontieră au constatat 66 de fapte ilegale (23 infracțiuni și 43 contravenții) prin care a fost încălcată legislația română. În urma constatării faptelor ilegale de către polițiștii de frontieră, au fost aplicate amenzi în valoare de 43.100 lei și au fost ridicate în vederea confiscării, bunuri în valoare de aproximativ 1.765.200 lei, care au fost oprite de la comercializare, cu scopul de a proteja consumatorii. Suntem permanent la datorie pentru a facilita tranzitarea frontierei pentru participanții la trafic și pentru a oferi sprijin cetățenilor în orice situație.