Liviu Arnăutu, Atlas AM: Şocurile externe şi concentrarea indicilor pot alimenta volatilitatea la BVB, dar cred că disciplina şi selecţia atentă vor fi recompensate în 2026♦ Primele cinci companii ca pondere în BET contribuie cu 66% la mişcările indicelui de referinţă. „Şocurile externe – fie că vorbim de geopolitică, de pieţele mari sau de energie – pot genera episoade de corecţie, chiar dacă fundamentele locale rămân solide şi neschimbate. „Un alt element de risc este concentrarea indicilor din câteva sectoare sau companii cu pondere mare. Indicele BET este puternic influenţat de câteva companii cu capitalizare ridicată, ceea ce face ca evoluţia sa să fie sensibilă la mişcările acestor emitenţi. Banca Transilvania are cea mai mare pondere, de circa 19%, urmată de OMV Petrom, cu aproximativ 17%, Romgaz cu 12% şi Hidroelectrica, cu 11%, în timp ce BRD SocGen contribuie cu aproape 7% la structura indicelui.