Ministerul Apărării anunţă pentru perioada următoare deplasări de tehnică militară, 2400 de militari francezi care vor participa la exerciţiul Dacian Fall 2025 urmând să intre în ţară, până în data de 30 septembrie, pe la punctele de frontieră din Giurgiu şi Vama Veche. Cei 2400 de militari francezi care vor participa la exerciţiu, în plus faţă de cei care fac parte din Grupul de Luptă NATO din Cincu, vor intra în ţară, începând de azi până în data de 30 septembrie, pe la punctele de frontieră din Giurgiu şi Vama Veche. Aşa că dacă întâlniţi în drumul vostru sau vedeţi imagini pe reţelele de socializare cu convoaie militare, să ştiţi că acestea se îndreaptă către locaţiile de instruire şi se pregătesc pentru exerciţiu DACIAN FALL 2025”, anunţă Ministerul Apărării într-o postare pe Facebook. Ministerul precizează că exerciţiul se va derula în poligoanele de instruire din Cincu, Smârdan, Capu Midia, Babadag, Bogata, Alba Iulia, Hanu Conachi, Giarmata, Cârţişoara. Secvenţele de instruire vor avea loc pe teritoriul României şi al Bulgariei”, menţionează MApN.