NATO este pregătită pentru o posibilă repoziţionare globală a forţelor militare ale SUA, în sensul reducerii prezenţei acestora în Europa, a declarat preşedintele Comitetului Militar al NATO, amiralul italian Giuseppe Cavo Dragone, la finalul unei reuniuni a acestui comitet desfăşurată sâmbătă în capitala letonă Riga, transmite agenţia EFE, scrie Agerpres. „Pentru Statele Unite, NATO este importantă şi nu vor lăsa NATO singură. Vom asista la o retragere parţială (a SUA din Europa), dar nu la o abandonare a NATO”, a explicat amiralul italian. „Orice ameninţare la adresa spaţiului aerian, terestru sau maritim al NATO va primi un răspuns ferm şi proporţional. Nu ar trebui să existe nicio îndoială” la acest capitol, a indicat amiralul Giuseppe Cavo Dragone.